cloacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș.
2. (Adesea
fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării.
3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. – Din
lat. cloaca, fr. cloaque.cloacă (Dicționar de neologisme, 1986)CLOÁCĂ s.f. 1. Canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș.
2. Masă de apă murdară și fetidă. ♦ (
Fig.) Loc rău famat, mediu imoral.
3. Orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. [Pron.
cloa-că. / < fr.
cloaque].
cloacă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CLOÁCĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdăriile dintr-un oraș. 2. masă de apă murdară și fetidă. ◊ (fig.) loc rău famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al căilor urinare, intestinale și genitale la batracieni, reptile, păsări și la unele mamifere. (< fr.
cloaque, lat.
cloaca)
cloacă (Dicționaru limbii românești, 1939)*cloácă (
oa 2 silabe) f., pl.
e (lat.
cloaca). Mare canal de scurgere a necurățeniilor. Intestinu gros la păsărĭ.
Fig. Loc infect:
această societate e o cloacă.cloacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cloácă s. f.,
g.-d. art. cloácei; pl. cloácecloacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cloacă f.
1. canal sub pământ pentru scurgerea murdăriilor;
2. loc necurat și nesănătos.
cloacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLOÁCĂ, cloace, s. f. 1. Canal subteran în care se adună murdăriile dintr-un oraș.
2. (Adesea
fig.) Băltoacă murdară și rău mirositoare; loc infect, plin de murdării.
3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor și păsărilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale și urinare. —
Din lat. cloaca, fr. cloaque.