cloșcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină care clocește sau care a scos pui de curând. ◊
Cloșcă artificială = instalație generatoare de căldură pentru încălzirea puilor de găină obținuți pe cale artificială. ◊
Expr. A ședea cloșcă = a ședea nemișcat, în inactivitate.
Fură cloșca de pe ouă sau
fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. ♦
Fig. Om leneș, inactiv.
2. (În
expr.)
Cloșca-cu-pui = numele unei constelații din emisfera boreală; pleiadele, găinușa. –
Bg. kločka.cloșcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau,
p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊
Cloșcă artificială = incubator. ◊
Expr. Fură cloșca de pe ouă sau
fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial)
A ședea (sau
a sta)
cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv.
2. Compus:
Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. – Din
bg. kločka.cloșcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clóșcă (clóști), s. f. –
1. Găină care clocește. –
2. Femeie leneșă, codașă. –
3. Constelația Cloșca-cu-Pui. –
Var. (
înv.)
clocică. –
Mr. cloce, cloță. Sl. (
bg.,
rut. kločka),
cf. alb. kločkë, klotšis, tc. kuluçka, iud. sp. klôcka (Cihac, II, 62; Meyer 190; Conev 54; DAR). Face parte din aceeași familie expresivă a lui
cloci, cf. sb.,
slov.
kvočka, pol. kwoczka și
rom. clocă. –
Der. cloșcar, s. m. (codaș, leneș);
cloșcărie, s. f. (ogradă, curte de păsări; trăsură veche și incomodă), al cărui al doilea sens pare a fi o asociere hazlie cu
droșcă; cloșniță, s. f. (curte de păsări).
cloșcă (Dicționaru limbii românești, 1939)clóșcă f., pl.
ște, ștĭ și
șcĭ (bg.
kločka, kvačka, cloșcă; sîrb. rut.
kvočka, rus.
kluša, klúška; alb.
klóčkă, kváčkă; turc.
koločka, kulučka, ven.
chioca, sp.
clueca, pg.
choca, germ.
glucke ș. a. V.
clocesc). Găină orĭ altă pasăre care clocește, și pe urmă, și crește puiĭ.
Fig. Persoană foarte supărăcĭoasă.
A te răpezi [!] ca o cloșcă, a te răpezi cu mare furie.
Cloșca cu puiĭ, constelațiunea Pleĭadelor. – În Trans. și
clocă, pl.
ĭ (nsl. bg. vsl.
kloka), în Ban. și Olt. (NPl. Ceaur, 143),
cloță, pl.
e (d. sîrb.
kvocati, a cloncăni,
klocati, a clămpăni).
cloșcă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)clóșcă, cloști, cloște, s.f. – (bot.) Cartofi; corompei, picioici, baraboi (ALR 1971: 440). – Din ucr. kločka, cf. alb. kločkë (DER).
cloșcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clóșcă s. f.,
g.-d. art. clóștii; pl. cloșticloșcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cloșcă f.
1. găină care clocește sau are pui;
2. cloșca cu pui, numele popular al constelatiunii pleiadelor și al tezaurului dela Pietroasa:
pe când ieșise cloșca pe cer GHICA. [Rus. KLUȘKA].
cloșcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLÓȘCĂ, cloști, s. f. 1. Găină (sau,
p. gener., pasăre) care clocește sau care a scos pui de curând. ◊
Cloșcă artificială = incubator. ◊
Expr. Fură cloșca de pe ouă sau
fură ouăle de sub cloșcă, se zice despre un hoț foarte abil. (Adverbial)
A ședea (sau
a sta)
cloșcă = a sta nemișcat sau inactiv.
2. Compus:
Cloșca-cu-Pui = numele unei constelații din emisfera boreală; Pleiadele, Găinușa, Păstorul-cu-Oile. — Din
bg. kločka.