clit (Dicționarul limbii române literare vechi (1640-1780) - Termeni regionali, 1987)CLIT s.n. (Mold.) Teanc, vraf.
Și pusără deasupra lui un clit de leamne. DOSOFTEI, VS.
Etimologie: ucr.
klitĩ.clit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CLIT, clituri, s. n. (
Reg.) Vraf, teanc; grămadă. –
Ucr. klit'.clit (Dicționaru limbii românești, 1939)clit n., pl.
urĭ (rut.
klit, cămară,
klitka, cușcă, rus.
klĭetĭ, cămară,
klĭetka, cușcă, teanc de cărămizĭ; pol.
kleta, klita, klitka, clădire rea. V.
cleată, poclit, scîrleĭcă).
Est. Teanc:
un clit de haĭne; lîngă clitu de opincĭ (Sadov. VR. 1911, 4, 48). Adv. În ordine, unu peste altu:
a pune straĭele clit. – Și
clid. V.
stiv. V.
alandala.clit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clit n. Mold. grămadă de lucruri puse unele peste altele. [Origină necunoscută].