clipoceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLIPOCEÁLĂ2, clipoceli, s. f. (
Reg.) Faptul de
a clipoci2; moțăială, piroteală, ațipire, dormitare; somnolență, clipocire
2. –
Clipoci2 +
suf. -eală.clipoceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLIPOCEÁLĂ1, clipoceli, s. f. Faptul de a
clipoci1; zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur, clipocire
1, clipocit. –
Clipoci1 +
suf. -eală.clipoceală (Dicționaru limbii românești, 1939)clipoceálă f.,
elĭ. Acțiunea de a clipoci.
clipoceală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clipoceálă s. f.,
g.-d. art. clipocélii; pl. clipocéliclipoceală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clipoceală f. ațipire ușoară.
clipoceală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLIPOCEÁLĂ1, clipoceli, s. f. Faptul de
a clipoci1; zgomot ușor făcut de o apă curgătoare; susur, murmur, clipocire
1, clipocit. —
Clipoci1 +
suf. -eală.clipoceală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLIPOCEÁLĂ2, clipoceli, s. f. (
Reg.) Faptul de
a clipoci2; moțăială, piroteală, ațipire, dormitare; somnolență, clipocire
2. —
Clipoci2 +
suf. -eală.