cleveti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV.
Tranz. (
Pop. și
fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. – Din
sl. klevetati.cleveti (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cleveti, clevetesc v. i. (pop.) a bârfi; a calomnia
cleveti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clevetí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. clevetésc, imperf. 3
sg. cleveteá; conj. prez. 3
să cleveteáscăcleveti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLEVETÍ, clevetesc, vb. IV.
Tranz. (
Pop. și
fam.) A calomnia, a ponegri, a bârfi, a defăima. — Din
sl. klevetati.clevetì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clevetì v. a calomnia, a defăima.