clencĭ - explicat in DEX

clenci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop.) 1. Creangă pe ale cărei bifurcații tăiate parțial se pot agăța unele obiecte. 2. Fiecare dintre bifurcațiile coarnelor cerbului. 3. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. – Din bg. klinče.

clenci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
clénci (clénciuri), s. n. – 1. Creangă cu bifurcațiile tăiate parțial de care se pot agăța obiecte diverse. – 2. Bifurcație a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creangă. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limbă de cataramă. – 6. Clanță de ușă. – 7. Încurcătură, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscută, cu excepția faptului de a fi vorba de o creație din familia lui clanț. Cihac, II, 61, îl punea în legătură cu sl. ključĭ „cheie”; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klečka „așchie” și DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klinče „cui de potcoavă”. – Der. clenciuros (var. înv. clincios), adj. (noduros). DAR pune în legătură cu clenci adj. înclincit (împerecheat; se spune despre cîini).

clenci (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
clenci, clenciuri s. n. 1. sens, tâlc, noimă 2. (intl.) secret aducător de profituri celui căruia îi este dezvăluit 3. (intl.) truc

clenci (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
clénci, -uri, (clincer), s.n. – 1. Par cu crengile retezate la 30-40 cm: „În zonele montane, cu precipitații abundente, lucerna, trifoiul și fânul se uscau pe clenciuri” (Dăncuș 1986: 45). 2. Par în care se pun oalele la uscat; sărcier (ALR 1956: 302). – Din bg. klinče „cui de potcoavă” (DA, DEX).

clenci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clenci (creangă bifurcată, bifurcația coarnelor de cerb, motiv de ceartă, sens ascuns) (pop., fam.) s. n., pl. clénciuri

clenci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLENCI, clenciuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. Creangă ale cărei rămurele formează un fel de cârlig. ♦ Ramificație a coarnelor cerbului. 2. Fig. Pricină, motiv (de ceartă). ♦ Sens ascuns; tâlc, dedesubt. — Din bg. klinče.

clencĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
clencĭ și clincĭ n., pl. urĭ (cp. cu vsl. klĭučĭ, cîrlig, cheĭe, klĭuka, șiretenie, și klĕčati, a se închina, a șchĭopăta). Vechĭ. Ghimpe. Azĭ. Zîmboc. Ramură de corn la cerb. Fam. Punct dificil într´o afacere (fie p. tine, fie p. a face dificultățĭ adversaruluĭ): a găsi cuĭva un clencĭ. A avea clencĭ cu cineva, a avea neînțelegerĭ cu cineva. A prinde clencĭ de cineva, a prinde dragoste de cineva. V. chițibuș.