claritate - explicat in DEX

claritate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLARITÁTE s. f. 1. Însușirea unor obiecte de a fi clare (1); limpezime, puritate. 2. Calitate a sunetelor sau a vocii de a răsuna distinct, precis. 3. Calitate a gândirii, a exprimării, a stilului de a fi clare, deslușite, lămurite. ◊ Loc. adv. Cu claritate = cu precizie; clar, limpede, lămurit. – Din lat. claritas, -atis, fr. clarté.

claritate (Dicționar de neologisme, 1986)
CLARITÁTE s.f. 1. Însușirea a ceea ce este clar; limpezime, limpeziciune, puritate. ♦ Calitate a sunetului sau a vocii de a răsuna distinct și precis. 2. Limpezime în gândire, în vorbire, în expunerea ideilor; expunere pe înțeles. ◊ Cu claritate = cu precizie; clar, limpede. [Cf. lat. claritas].

claritate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CLARITÁTE s. f. 1. însușirea a ceea ce este clar; limpezime, puritate. ◊ calitate a sunetului sau a vocii de a răsuna distinct. 2. limpezime în gândire, în vorbire; expunere pe înțeles. (< lat. claritas, fr. clarté)

claritate (Dicționaru limbii românești, 1939)
claritáte f. (lat. cláritas, -átis). Calitatea lucruluĭ clar: claritatea aeruluĭ, vociĭ, stiluluĭ.

claritate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
claritáte s. f., g.-d. art. claritắții

claritate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
claritate f. calitatea lucrului clar sau limpede: claritatea ideilor, a stilului.

claritate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLARITÁTE s. f. 1. Calitatea unor obiecte de a fi clare (1); limpezime, transparență. 2. Calitate a sunetelor sau a vocii de a răsuna distinct, precis. 3. Calitate a gândirii, a exprimării, a stilului de a fi clare, deslușite, lămurite. ◊ Loc. adv. Cu claritate = cu precizie; clar, limpede, lămurit. — Din lat. claritas, -atis, fr. clarté.