clama - explicat in DEX

clama (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer.

clama (Dicționar de neologisme, 1986)
CLAMÁ vb. I. intr. (Rar) A chema cu voce tare, a striga. [< lat. clamare, cf. it. clamare, fr. clamer].

clama (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
clamá (claméz, clamát), vb. – A striga, a chema cu voce tare. Lat. clamare (sec. XIX). – Der. clamoare, s. f. (strigăt, vuiet), din lat. clamor.

clama (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CLAMÁ vb. intr. a chema cu voce tare, a striga. (< fr. clamer)

clama (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clamá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 clameáză

clama (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenți sau cu strigăte; a chema cu voce tare. — Din fr. clamer.