cladă - explicat in DEX

cladă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLÁDĂ, clăzi, s. f. (Reg.) Grămadă, morman. – Din bg., scr. klada.

cladă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cládă (clắzi), s. f. – Grămadă, morman, stivă. Sl., cf. bg. klada „grămadă”, rus. kladĭ „încărcătură” (DAR). – Der. clădărie, s. f. (grămadă, claie; mănunchi, snop); cladără, s. f. (grămadă; mulțime). Cf. Clădi.

cladă (Dicționaru limbii românești, 1939)
cládă f., pl. ăzĭ (bg. sîrb. klada. V. cladără). Al. Cladără.

cladă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cládă (reg.) s. f., g.-d. art. clắzii; pl. clăzi

cladă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cladă f. (poetic) morman: de albe oseminte o cladă tristă, rece AL. [Abstras din clădi].

cladă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLÁDĂ, clăzi, s. f. (Reg.) Grămadă, morman. — Din bg., sb. klada.