claie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦
Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊
Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. – Din
bg.,
scr. kladnja.claie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cláie (clắi), s. f. –
1. Grămadă mare de fîn, de snopi de cereale. –
2. Mulțime, cantitate mare. –
Var. (Trans de Sud.)
clane. Sl. *klanja, în loc de
kladnja (
cf. sb.,
rut. kladnja), după cum se confirmă prin
var. trans. (Cihac, II, 60; Wedkiewicz,
Mitt. Vien., I, 287; DAR). Este un
der. din
sl. klasti, cf. clàdi; cf. și
slov.
claja „furaj, nutreț” (Miklosich,
Lexicon, 188). –
Der. (în)clăi, vb. (a face clăi).
claie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cláie s. f.,
art. cláia, g.-d. art. clắii; pl. clăiclaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)claie f. grămadă mare de fân sau de paie de formă conică:
din snopi se face claie și din clăi stoguri; claie peste grămadă, unul peste altul, arababură. [Serb. KLADNĬA].
claie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLÁIE, clăi, s. f. Grămadă mare de fân, de snopi de cereale etc., de obicei în formă conică. ♦
Fig. Mulțime, îngrămădire dezordonată (de lucruri sau de ființe). ◊
Expr. Claie peste grămadă = unul peste altul, în dezordine, la întâmplare. — Din
bg.,
sb. kladnja.claĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)cláĭe f., pl.
ăĭ (sîrb.
kladnja, claĭe mică, căpiță, nsl.
klâja, nutreț, d. vsl.
klasti-kladon, a clădi).
Mold. sud. Grămadă de fîn în formă definitivă (stog):
cele maĭ marĭ clăĭ eraŭ abea ca niște boghece (Sov. 83).
Munt. Grămadă de fîn în forămă provizorie (căpiță).
Mold. nord. Grămad [!] de 12 snopĭ:
din polog snop, din snop claĭe, din claĭe odobaĭe și... la arie (Lit. pop.)!
Claĭe peste grămadă, unu peste altu, alandala, în dezordine. V.
clit și
vraf.