clăncăi - explicat in DEX

clăncăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.

clăncăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clăncăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 clắncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá; conj. prez. 3 să clắncăie

clăncăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. — Clanc + suf. -ăi.

clăncăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clăncăì (clăngăì) v. 1. a suna (de clopote); 2. a face sgomot ciocnindu-se (vorbind de arme). [Onomatopee].