clănțănitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CLĂNȚĂNITÚRĂ,clănțănituri, s. f. Clănțănit. – Clănțăni + suf. -tură.
clănțănitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) clănțănitúră s. f., g.-d. art. clănțănitúrii; pl. clănțănitúri
clănțănitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CLĂNȚĂNITÚRĂ,clănțănituri, s. f. Clănțănit. — Clănțăni + suf. -tură.