clădi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLĂDÍ, clădesc, vb. IV.
Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (
2); a zidi, a construi.
2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o grămadă. – Din
sl. kladon, klasti.clădi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clădí (clădésc, clădít), vb. –
1. A îngrămădi, a stivui. –
2. A construi, a edifica, a face o clădire. –
3. A concepe, a imagina, a compune.
Sl. klasti, kladǫ „a aranja” (Miklosich,
Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60);
cf. cladă. –
Der. clădire, s. f. (fabrică, construcție, edificiu);
clăditură, s. f. (construcție);
clădiș, s. n. (acțiunea de a edifica, edificare);
clăditor, adj. (constructor).
Cf. claie.clădi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clădí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. clădésc, imperf. 3
sg. clădeá; conj. prez. 3
să clădeáscăclădi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLĂDÍ, clădesc, vb. IV.
Tranz. 1. A face, a ridica o construcție, o clădire (2); a zidi, a construi.
2. A așeza lucruri (de același fel) în mod sistematic, unul peste altul, alcătuind o grămadă. — Din
sl. kladon, klasti.clădì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clădì v.
1. a construi adunând materiale, a zidi, a edifica;
2. fig. a dispune părțile;
a clădi o poemă, o teorie; 3. a face o claie de fân, orz, grâu:
a clădi fânul în stoguri, grâul în snopi; 4. fig. a grămădi:
clădind movili de leșuri sub sdravănul topor AL. [Slav. KLADÕ, a pune, a așeza].