clăcușoară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLĂCUȘOÁRĂ, clăcușoare, s. f. Diminutiv al lui
clacă (
2); (glumeț) faptă nepotrivită (a unui grup de oameni); poznă. –
Clacă +
suf. -ușoară.clăcușoară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clăcușoáră s. f.,
g.-d. art. clăcușoárei; pl. clăcușoáreclăcușoară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLĂCUȘOÁRĂ, clăcușoare, s. f. Diminutiv al lui
clacă (
2); (glumeț) faptă nepotrivită (a unui grup de oameni); poznă. —
Clacă +
suf. -ușoară.