clăcaș - explicat in DEX

clăcaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLĂCÁȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului de pământ. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș.

clăcaș (Dicționaru limbii românești, 1939)
clăcáș m. (d. clacă). Țăran stabilit pe o moșie domnească, boĭerească saŭ mînăstirească și care, pin [!] clacă, plătea chiria pămîntuluĭ luĭ. V. vecin, cĭofligar.

clăcaș (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
clăcáș, -i, s.m. – Persoană care ia parte la o clacă: „Să mă cosască cosașii / Și să mă strângă clăcașii” (Memoria 2001: 82). – Din clacă + -aș.

clăcaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clăcáș s. m., pl. clăcáși

clăcaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clăcaș m. țăran așezat pe o moșie domnească, boierească sau mănăstirească: el purta în Muntenia numele de rumân, în Moldova cel de vecin și în Ardeal cel de iobag. Clăcașii plătiau proprietarului în muncă chiria pământului pe care locuiau și din care se hrăniau.

clăcaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLĂCÁȘ, clăcași, s. m. 1. Țăran obligat să facă clacă (1) pe pământul stăpânului. ◊ (Adjectival) Țăran clăcaș. 2. (Pop.) Persoană care ia parte la o clacă (2). – Clacă + suf. -aș.