clăbucet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)CLĂBUCÉT s. n. Căciulă. (formă diminutivală din
clăbăț; comun în toponime)
clăbucet (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CLĂBUCÉT (‹
clăbuc)
s. n. Masiv muntos mic (
alt. 800-1.400 m), rotunjit, format de obicei din fliș (
ex. c. Predealului).
clăbucet (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Clăbucet n. culme a Carpaților prin județul Prahova, separă basinul Ialomiței de al Siretului.