clăbăț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)CLĂBẮȚ, clăbéțe s. f. Căciulă din blană de oaie. (din
sb. klobuc = căciulă)
clăbăț (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clăbắț (-béțe), s. n. – Căciulă din piele de miel cu blană.
Sb. klobuc „căciulă” (DAR). De la o formă
dim. derivă
clăbucet, s. n. (căciulă), cunoscut mai ales ca toponim,
cf. Iordan,
BF, III, 164 și
BL, VI, 34.
clăbăț (Dicționaru limbii românești, 1939)clăbắț n., pl.
ețe (vrus.
klŭbuci, pl. d.
klŭbukŭ, azĭ
klobúk, glugă, comănac;
čĭrnii klubuci, după turc.
kara kalpak, căcĭulĭ negre, porecla unuĭ neam de Kirghijĭ. V.
calpac).
Ban. Trans. Rar. Căcĭulă.
Olt. A prinde pe cineva în clăbăț, a-l apuca așa în cît să nu se maĭ poată mișca orĭ crîcni.