civilizație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății într-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc., cultură (materială sau spirituală);
p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. – Din
fr. civilisation.civilizație (Dicționar de neologisme, 1986)CIVILIZÁȚIE s.f. Nivel de dezvoltare la care se găsește viața socială, materială și spirituală a unei formații sociale sau a unui grup social; stare a vieții sociale, economice și culturale a unui popor, a unei epoci etc. ♦ Grad dezvoltat de cultură materială a unui popor, a unei societăți etc. [Gen.
-iei, var.
civilizațiune s.f. / cf. fr.
civilisation].
civilizație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CIVILIZÁȚIE s. f. 1. nivel de dezvoltare a culturii materiale și spirituale dintr-o epocă dată a unui popor, a unui stat etc.; (p. ext.) stadiu înalt de dezvoltare a unei societăți. 2. (spec.) cultură materială. (< fr.
civilisation)
civilizație (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CIVILIZÁȚIE (‹
fr.)
s. f. 1. Ansamblul valorilor de natură utilitară susceptibile de a fi aplicate totalității speciei umane în vederea satisfacerii unor nevoi materiale, de confort și securitate.
C. implică un ansamblu de cunoștințe și tehnici necesare pentru a stăpîni natura și a organiza viața socială, ideea de progres material și cultural, un ideal de viață umană în societate. ◊
C. primitivă = mod de viață specific grupurilor mărginașe și închise, caracterizat prin ignorarea scrisului, a tehnicilor elementare de producție și lipsa organizării politice. ◊
C. modernă = societatea contemporană caracterizată prin urbanism și și industrie. ◊
C. industrială sau
tehnică = societate în care industria fiind forma caracteristică de producție, întreaga viață socială este supusă unui program specific de raționalizare.
2. Ansamblul fenomenelor sociale, morale, religioase, artistice, științifice și tehnice proprii unui popor și transmise prin educație (
ex. c. greacă,
c. chineză,
c. occidentală).
V. și
cultură.civilizație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)civilizáție (-ți-e) s. f.,
art. civilizáția (-ți-a), g.-d. art. civilizáției; pl. civilizáții, art. civilizáțiile (-ți-i-)civilizație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIVILIZÁȚIE, civilizații, s. f. Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală);
p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți. — Din
fr. civilisation.