ciupeală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIUPEÁLĂ, ciupeli, s. f. Faptul de
a ciupi. ♦
Fig. (
Fam.) Însușire (repetată) a unor mici sume de bani, a unor obiecte mărunte etc. furt mărunt, furtișag. –
Ciupi +
suf. -eală.ciupeală (Dicționar de argou al limbii române, 2007)ciupeală, ciupeli s. f. 1. profit mărunt.
2. beție.
ciupeală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciupeálă s. f.,
g.-d. art. ciupélii; pl. ciupéliciupeală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIUPEÁLĂ, ciupeli, s. f. Faptul de a ciupi. ♦
Fig. (
Fam.) Însușire (repetată) a unor mici sume de bani, a unor obiecte mărunte etc.; furt mărunt, furtișag. —
Ciupi +
suf. -eală.