ciufuli - explicat in DEX

ciufuli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr). – Din ciuf.

ciufuli (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
ciufulí, ciufulesc, vb. intranz. – A batjocori; a face pe cineva ridicol: „Că tare mult o ciufulit pă tăte fetele” (Memoria 2001: 14). – Din ciuf „smoc de păr” > ciufuli „a se părui„, contaminat cu magh. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”.

ciufuli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciufulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciufulésc, imperf. 3 sg. ciufuleá; conj. prez. 3 să ciufuleáscă

ciufulì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciufulì v. 1. a trage de ciuf sau de păr; 2. a se lua de păr, a se încăiera; 3. Tr. (Mold. ciufuluì) a-și bate joc, a batjocori: vreme-i să ne ciufulim POP.

ciufuli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIUFULÍ, ciufulesc, vb. IV. Tranz. A zbârli părul sau barba cuiva. ♦ A trage de păr pe cineva; p. ext. a bate pe cineva (trăgându-l de păr.). — Din ciuf.