ciudă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIÚDĂ, s. f. Sentiment de părere de rău, de invidie amestecată cu supărare sau de invidie amestecată cu dușmănie. ◊
Loc. adv. și
prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ◊
Loc. conj. În ciuda faptului că... = cu toate că..., deși. ◊
Expr. A face (cuiva)
în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Din
sl. čudo „minune”.