ciubucar - explicat in DEX

ciubucar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). – Ciubuc + suf. -ar.

ciubucar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciubucár¹ (persoană) (fam.) s. m., pl. ciubucári

ciubucar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciubucár² (unealtă) (pop.) s. n., pl. ciubucáre

ciubucar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciubucar n. unealtă, de tras ciubuce pe zid.

ciubucar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIUBUCÁR, (1) ciubucare, s. n., (2) ciubucari, s. m. 1. S. n. (Pop.) Unealtă de zidărie cu care se fac ciubucele (2). 2. S. m. Fig. (Fam.) Persoană care umblă după ciubucuri (3). — Ciubuc + suf. -ar.

cĭubucar (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭubucár n., pl. e. Instrument de făcut cĭubuce pe zidurĭ.