ciubăr - explicat in DEX

ciubăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu torți, având diferite întrebuințări. [Acc. și: ciúbăr] – Din bg. čebăr.

ciubăr (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
ciubắr (-bére), s. n. – Vas mare de lemn. Sl. čibrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 51; Conev 63; DAR); cf. bg. čabur, sb. čàbar, slov. čeber, mag. csöbör, cseber. – Der. ciubărar, s. m. (fabricant de ciubere).

ciubăr (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
ciubăr, ciubere s. n. (intl.) închisoare.

ciubăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ciubắr s. n., pl. ciubére

ciubăr (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciubăr n. vas cu două toarte de cărat apă, de muls lapte sau de pus lături. [Ung. CSÖBÖR (= nemț. zuber)].

ciubăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIUBẮR, ciubere, s. n. Vas mare făcut din doage de lemn și prevăzut cu toarte, având diferite utilizări. [Acc. și: ciúbăr] — Din bg. čebăr.

cĭubăr (Dicționaru limbii românești, 1939)
cĭubắr n., pl. ere (ung. csöbör, cseber, d. vgerm. zwobar, zwibar, adică „cu doŭă toarte”, de unde și vsl. cĭbŭrŭ, id. Cp. cu oboroc, anforă). Est. Hîrdăŭ, găleată (de must, de zoĭ). V. dejă, mastel, zoĭer, buduroĭ.