cinste (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÍNSTE s. f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ◊
Expr. Pe cinstea mea! spune cineva pentru a întări și garanta autenticitatea unei afirmații făcute.
2. Virtute, fidelitate, castitate.
II. 1. Respect, stimă, considerație, prețuire. ◊
Loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, după merit. ◊
Expr. A da cinstea pe rușine = a se face de rușine, a se compromite.
2. Onoare, favoare. ◊
Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). ◊
Expr. A-i face cinste (cuiva) = a servi cuiva spre laudă, a-i face onoare.
3. Ceremonial, paradă, fast.
III. (
Concr.;
pop.)
1. Dar, cadou, plocon. ◊
Loc. adj. Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, strașnic.
2. Ospăț, ospătare (în care predomină băutura). ◊
Expr. A face cinste = a oferi cuiva de băut (și de mâncat) într-un local, plătindu-i consumația; a trata, a cinsti. ♦ Băutură alcoolică. – Din
sl. čĭștĭ.cinste (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cínste s. f. –
1. Onoare, probitate, integritate. –
2. Onoare, prestigiu. –
3. Onoare, cumințenie, castitate, neprihănire. –
4. Onoare, demnitate, distincție. –
5. Onoare, considerație, respect, stimă. –
6. Dar, cadou, plocon. –
7. Invitație, poftire la băutură sau mîncare. –
8. Funcție, slujbă, demnitate. –
9. (
Pl.) Dar propter nuptias oferit de rudele miresii.
Sl. čĭstĭ „venerație” (Miklosich,
Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 52);
čistiti „respectat.”
N pare să se fi introdus din epoca
sl., prin contaminare cu
čęstĭ „parte, soartă” (DAR).
Der. cinsteș, adj. (onest, drept; demn; impunător, mîndru);
cinstaș, s. m. (persoană care oferă un dar miresei);
cinsteț (
var. cinstelnic),
adj. (cinstit; distins), de la vreun nume de plantă
sl., ca
rut. čistec, pol. czysciec, sb. čistac, cf. Berneker 158 și DAR;
cinsti, vb. (a onora, a respecta; a venera; a adora; a ține, a păstra, a respecta; a onora, a acorda distincții, a distinge, a recompensa; a face cadou, a dărui; a invita, a pofti, a oferi mîncare sau băutură; a închina paharul), din
sl. čistiti, cu evoluție semantică paralelă lui
cinste; cinstit, adj., (respectabil, distins, venerabil, demn; onest, drept, corect;
înv., nobil;
f. curată, castă, pură, inocentă, neprihănită;
fam., cherchelit, afumat);
cinstitor, adj. (politicos, amabil; care cinstește);
necinste, s. f. (dezonoare, rușine, terfelire, lipsă de onestitate);
necinsti, vb. (a dezonora, a păta; a profana; a dezonora, a viola, a forța, a silui),
necinstit, adj. (dezonorat; incorect; profanat;
f. violată; siluită);
necinstitor, adj. (lipsit de respect; siluitor);
descinsti, vb. (rar, a dezonora, ca silui).
cinste (Dicționaru limbii românești, 1939)cínste f., pl. inuz.
cinstĭ (mbg.
čenst, vsl.
čĭstĭ, infl. poate de
čenstĭ, parte. V.
bicisnic, tist). Onoare. Onorabilitate, probitate, onestitate. Considerațiune. Tratațiune, oferire de vin orĭ alte băuturĭ saŭ mîncărĭ.
A da cinstea pe rușine, a face o faptă rușinoasă, a te compromite.
A da cuĭva ceva pe cinste, pe credit, pe cuvînt.
A face cinste 1) a face onoare și
2) a oferi de băut saŭ și de mîncat.
A te pune pe cinste, a te pune pe beție, pe chef. V.
onorar 2.cinste (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cínste s. f.,
g.-d. art. cínsteicinste (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cinste f.
1. onoare:
cu cinste veți răspunde la a patriei chemare GR. AL.;
2. tratare onorifică, ospătare mai ales cu băutură:
să-ți fac o cinste; 3. pop. dar; pl.
cinstile, daruri făcute miresei de rude și cunoscuți. [Slav. ČISTĬ, onoare, influențat de ČENSTĬ, parte].
cinste (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÍNSTE s. f. I. 1. Onestitate, probitate, corectitudine. ◊
Expr. Pe cinstea mea ! spune cineva pentru a întări și garanta autenticitatea unei afirmații făcute.
2. Virtute, fidelitate, castitate.
II. 1. Respect, stimă, considerație, prețuire. ◊
Loc. adv. Cu cinste = în mod onorabil, după merit. ◊
Expr. A da cinstea pe rușine = a se face de rușine, a se compromite.
2. Onoare, favoare. ◊
Loc. adv. În cinstea (cuiva sau a ceva) = pentru a onora (pe cineva sau ceva), spre lauda sau preamărirea (cuiva sau a ceva). ◊
Expr. A-i face cinste (cuiva) = a servi cuiva spre laudă, a-i face onoare.
3. Ceremonial, paradă, fast.
III. (
Concr.;
pop.)
1. Dar, cadou, plocon. ◊
Loc. adj. Pe cinste = care este foarte bun, foarte frumos; grozav, strașnic.
2. Ospăț, ospătare (în care predomină băutura). ◊
Expr. A face cinste = a oferi cuiva de băut (și de mâncat) într-un local, plătindu-i consumația; a trata, a cinsti. ♦ Băutură alcoolică. — Din
sl. čĭstĭ.