cimotie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIMÓTIE, cimotii s. f. (
Reg.) Rudă, neam. – Din
magh. csemete, csimota.cimotie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cimótie (-íi), s. f. –
1. Ramură, creangă. –
2. Rudă, neam. –
Var. cemetie. Mag. csimota, csemete (Cihac, III, 490).
cimotie (Dicționaru limbii românești, 1939)cimótie f. (ung.
csimota, csemete, csomota, rămurică, d.
csoma, vlăstar).
Nord. Rudă, neam:
a fi cimotie cu cineva. – În Ml.
cemétie: toată cemetia, tot neamu, toată pojijia.
cimotie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cimótie (-ti-e) (
reg.)
s. f.,
art. cimótia (-ti-a), g.-d. art. cimótiei; pl. cimótii, art. cimótiile (-ti-i-)cimotie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cimotie f. Mold. rudenie depărtată:
era o leacă de cimotie cu noi CR. [Ung. CSIMOTA, odraslă].
cimotie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIMÓTIE, cimotii, s. f. (
Reg.) Rudă, neam. — Din
magh. csemete, csimota.