cimitir - explicat in DEX

cimitir (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIMITÍR, cimitire, s. n. Teren (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim – Din ngr. kimitírion, it. cimitero.

cimitir (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cimitír (cimitíre), s. n. – Teren unde se îngroapă morții. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, și înainte (sec. XVIII și mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. și Olt. (ALR, I, 3019.

cimitir (Dicționaru limbii românești, 1939)
cimitír și (maĭ vechĭ) chimitir n., pl. e (ngr. kimitiri [d. vgr. koimetérion, „loc de zăcut”], modificat după lat. coemeterium, mlat. cimeterium, cimiterium; it. cimitero, -terio, fr. cimetière; vsl. cimeterŭ, pol. cmentarz; ung. cinterem [de unde mold. țintirim]). Loc de îngropat morțiĭ. – În Trans. și pográdie.

cimitir (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cimitír s. n., pl. cimitíre

cimitir (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cimitir n. locul îngrădit unde se îngroapă morții.

cimitir (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIMITÍR, cimitire, s. n. Loc (îngrădit) unde se îngroapă morții; țintirim. — Din ngr. kimitírion, it. cimitero.