cimilitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CIMILITÚRĂ,cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tură.
cimilitură(Dicționaru limbii românești, 1939) cimilitúră și cinilitúră f., pl. ĭ (d. un verb *a cineli, din cinel 2). Est. Ghicitoare, enigmă. – Și cĭum-.
cimilitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cimilitúră (pop.) s. f., g.-d. art. cimilitúrii; pl. cimilitúri
cimilitură(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) cimilitură f. ghicitoare. [V. cimel- cimel !].
cimilitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CIMILITÚRĂ,cimilituri, s. f. (Pop.) Ghicitoare. — Cimili + suf. -tură.