cimili (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIMILÍ, cimilesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. –
Et. nec.cimili (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cimilí (cimilésc, cimilít), vb. – A propune sau a interpreta. –
Var. ciumili. Creație expresivă (Graur,
BL, IV, 91, 97). Intenția expresivă este ideea de „a căuta pe dibuite”, ca în
ciuguli (
var. ciumeli, cimili) „a ciupi de ici colo apucînd hrana cu ciocul”, care este același cuvînt. Celelalte ipoteze nu conving: din
sl. ciniti „a aranja” (Cihac, II, 52); din
sl. činilica „vrăjitoare” (Bogrea,
Dacor, I, 279); din
sb. čemu „de ce” (Candrea). DAR propune
mr. ciumuli „a mesteca”,
megl. ciumili „a face glume”, care par de asemenea cuvinte expresive.
Der. cimel (
var. cinel, ciumel, cimilea(gă), cimiligă, etc.),
interj. (formulă inițială a ghicitorilor),
der. expresiv și, prin urmare, neregulat (după DAR ar fi
imper. de la *
cimeli, de la
a cimili; dar nici
imper. nu are această formă, nici nu explică această ipoteză păstrarea lui
l; după Leca Morariu, apud DAR, și Scriban,
Arhiva, 1912, în loc de *
cinea-l „ghicește”,
imper. al unui
vb. ieșit din uz *
cini, din
sl. činiti „a aranja”;
cf. Conev 102; după Odobescu, în loc de *
cine-l, de la
cine, pron., ipoteze inadmisibile);
cimilitură, s. f. (ghicitoare).
cimili (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CIMILÍ, cimilesc, vb. IV.
1. Intranz. A spune cimilituri.
2. Tranz. A alcătui o cimilitură.
cimili (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cimilí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. cimilésc, imperf. 3
sg. cimileá; conj. prez. 3
să cimileáscăcimili (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIMILÍ, cimilesc, vb. IV.
Intranz. (
Reg.) A spune, a face sau a interpreta cimilituri. —
Et. nec.