ciment - explicat in DEX

ciment (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CIMÉNT, (rar) cimenturi, s. n. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. [Acc. și címent] – Din it. cimento, fr. ciment.

ciment (Dicționar de neologisme, 1986)
CIMÉNT s.n. 1. Praf fin, obținut prin calcinarea unui amestec de calcar și argilă, care se pietrifică prin amestecarea cu apă. 2. Material care leagă între ele fragmente de roci detritice. [Pl. -turi. / cf. it. cimento, fr. ciment, lat. caementum – pietriș].

ciment (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cimént s. n. – Material de construcție în formă de pulbere fină. It. cimento. Sec. XIX. – Der. cimenta, vb.

ciment (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CIMÉNT s. n. 1. material de construcție, pulbere fină obținută prin măcinarea clincherului, care se petrifică prin amestecarea cu apă. 2. material natural, liant între fragmentele ce formează rocile detritice. (< fr. ciment, it. cimento)

ciment (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CIMÉNT (‹ fr.) s. n. Material de construcție sub formă de pulbere fină, fabricat prin măcinarea clincherului și utilizat ca liant hidraulic; amestecat cu apă face priză după un anumit timp (se întărește), căpătînd consistența pietrei. ♦ C. Portland = liant hidraulic obținut prin măcinarea clincherului Portland cu adaos de gips pentru reglarea timpului de priză.

ciment (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cimént n., pl. e și urĭ (fr. ciment, d. lat. caementum. V. cement). Pulbere fină compusă din cărămidă și alte materiĭ amestecate cu var și din care se face o tencuĭală foarte rezistentă. Fig. Legătură solidă: solidaritatea tuturor cetățenilor e cimentu patriiĭ. Ciment roman, compus din diverse petre și care se întărește răpede [!] în aer și´n apă.

ciment (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cimént (material de construcție) s. n., (sorturi) pl. ciménturi

ciment (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
ciment n. 1. amestecătură de cărămidă pisată cu var pentru tencuiala unei zidiri; 2. fig. legătură trainică: toleranța religioasă, e cimentul societăților.

ciment (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CIMÉNT, (2) cimenturi, s. n. 1. Material de construcție în formă de pulbere fină, obținut prin măcinarea clincherului și care, în contact cu apa, face priză și se întărește. 2. Sortiment de ciment (1). [Acc. și: címent] — Din it. cimento, fr. ciment.