cilindru - explicat in DEX

cilindru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CILÍNDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralele cu ea însăși, astfel încât să se sprijine mereu pe o curbă închisă și fixă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul caruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

cilindru (Dicționar de neologisme, 1986)
CILÍNDRU s.m. 1. Corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ♦ Corp în formă de sul. ♦ Cilindri urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, care se produc în tuburile urinifere la bolnavii care suferă de nefrită; cilindru central = coloană de țesuturi care umple regiunea centrală din structura internă a rădăcinii și a tulpinii unei plante. 2. Piesă (componentă) a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, servind pentru a conduce, a presa etc. un material; valț. ◊ Cilindru compresor = tăvălug. ♦ Încăpere cilindrică (la motoare) în care se deplasează pistonul. [< lat. cylindrus, cf. fr. cylindre, germ. Zylinder].

cilindru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CILÍNDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp în formă de sul. ◊ ~i urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrită; ~ central = țesut central din structura internă a rădăcinii și a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesă în formă de tub din componența unui motor în care se deplasează pistonul. 3. piesă grea a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valț ♦ ~ compresor = tăvălug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)

cilindru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cilíndru n., pl. e, și m. (vgr. kýlindros). Sul, corp rătund [!], lung și drept, cu bazele egale. Sul gros de metal orĭ de peatră (compresor) care se rostogolește pe șosele ca să le bătăturească [!] și să le netezească. Fer [!] de călcat cilindric. La mașina cu abur, partea în care intră pistonu. Joben (după germ. cylinder-hut). V. tăvăluc.

cilindru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cilíndru¹ (corp geometric) s. m., art. cilíndrul; pl. cilíndri, art. cilíndrii

cilindru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cilíndru²/țilíndru (joben) (înv.) s. n., art. cilíndrul/ țilíndrul; pl. cilíndre/țilíndre

cilindru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cilindru n. 1. corp ce are forma unui sul; 2. figură geometrică cu această formă; 3. partea unei mașini cu aburi în care se mișcă pistonul; 4. fam. pălărie înaltă bărbătească.

cilindru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CILÍNDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilíndru s. n.] — Din fr. cylindre, lat. cylindrus. — Țilindru < germ. Zilinder.