cidru - explicat in DEX

cidru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÍDRU s. n. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea mustului de mere (sau a altor fructe). – Din fr. cidre.

cidru (Dicționar de neologisme, 1986)
CÍDRU s.n. Băutură alcoolică care se obține prin fermentarea mustului de mere. [< fr. cidre].

cidru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cídru s. n. – Băutură obținută prin fermentarea mustului de mere. Fr. cidre.

cidru (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CÍDRU s. n. băutură obținută prin fermentarea alcoolică a mustului de mere. (< fr. cidre)

cidru (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cídru n., pl. urĭ (fr. cidre, d. lat. sícĕra devenit císĕra, cisre, cisdre, cidre. V. cighir, sicheră). Barb. Vin de mere saŭ de alte poame.

cidru (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
cídru¹, s.n. – Băutură obținută prin fermentarea sucului de mere. „Mărul este folosit în medicina populară pentru boli de stomac, insomnie, în pomezi pentru crăpăturile pielii, astenie nervoasă, răceli. Merele se tescuiesc, obținându-se cidrul (vin de mere)” (Borza 1968: 107). – Din fr. cidre (DER).

cidru (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
cídru², (cedru), s.n. – (bot.) Tuia; arborele vieții (chidru, tidru, tindru) (Viman 1989): „Numai-n munte este-un t’idru / Așa tinerel și mândru” (Papahagi 1925: 199). – Lat. cedrus, prin intermediul sl. kedrŭ (DER).

cidru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cídru (ci-dru) s. n., art. cídrul

cidru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cidru n. mied.

cidru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÍDRU s. n. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea sucului de mere (sau a altor fructe). — Din fr. cidre.