cicălitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. –
Cicăli + suf..
-tor.cicălitor (Dicționaru limbii românești, 1939)cicălitór, -oáre adj. Care te tot cicălește:
femeĭe cicălitoare.cicălitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cicălitór adj. m.,
pl. cicălitóri; f. sg. și
pl. cicălitoárecicălitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cicălitor a. și m. care cicălește.
cicălitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CICĂLITÓR, -OÁRE, cicălitori, -oare, adj. Care cicălește. —
Cicăli +
suf. -tor.