cicăleală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CICĂLEÁLĂ, cicăleli, s. f. Faptul de
a cicăli; reproș repetat făcut cuiva pentru fapte mărunte; cicălire. –
Cicăli + suf. -eală.cicăleală (Dicționaru limbii românești, 1939)cicăleálă f., pl.
elĭ. Acțiunea de a cicăli.
cicăleală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cicăleálă s. f.,
g.-d. art. cicălélii; pl. cicălélicicăleală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cicăleală f. fapta de a cicăli.
cicăleală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CICĂLEÁLĂ, cicăleli, s. f. Faptul de
a cicăli; reproș repetat făcut cuiva pentru fapte mărunte; cicălire. —
Cicăli +
suf. -eală.