cică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÍCĂ adv. (
Pop. și
fam.; cu valoare de verb unipersonal sau impersonal).
1. (precedă o afirmație pusă pe socoteala altora) (Se) spune că... (lumea) zice că..., după cum (se) crede.
2. (Indică un sentiment de mirare sau de îndoială) Dacă poate fi cu putință! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai puțin. Mai mult decât atâta.
3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins că nu este așa) Chipurile, vorba vine! vorbă să fie! – Din [se zi]
ce că.cică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cícă interj. – Cuvînt afectuos cu care se adresează unui copil. –
Var. țică. Creație expresivă,
cf. dial. it. din Latium
cico, umbr. cica „nulla” (Prati 276). Chiar dacă intenția este diferită, aceeași formulă explică
vb. cicăli (a pălăvrăgi, a flecări; a importuna, a deranja; a se certa), cu
suf. de asemenea expresiv -
li (
cf. Graur,
BL, IV, 91). Alte explicații mai puțin plauzibile: din
sb. čakalati „a flecări” (Scriban,
Arhiva, 1913); din
lat. *
cicala, forma
vulg. de la
cicada (Körting 2161;
cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 276; Philippide, II, 636; Pușcariu,
RF, I, 269;
cf. DAR), care lasă neexplicată păstrarea lui
l intervocalic; din
mag. csihol- (Drăganu,
Dacor., VI, 270). –
Der. cicală, s. f. (plictisitor, pisălog), formație regresivă;
cicălitor, adj. (importun, pisălog);
cicălos, adj. (pisălog).
cică (Dicționaru limbii românești, 1939)cică saŭ
ci-că, prescurtare fam. din
se zice că: ci-c´a fost un împărat. V.
sanchi.cică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cícă (
pop.,
fam.)
adv.cică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cică conj. cum că, adică:
cică era odată o babă și un moșneag CR. [Prescurtat din
se zice că].
cică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÍCĂ adv. (
Pop. și
fam.: cu valoare de verb unipersonal sau impersonal).
1. (Precedă o afirmație pusă pe socoteala altora) (Se) spune că... (lumea) zice că..., după cum (se) crede.
2. (Indică un sentiment de mirare sau de îndoială) Dacă poate fi cu putință! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai puțin. ♦ Mai mult decât atâta.
3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins că nu este așa) Chipurile, vorba vine! vorbă să fie! — Din [se zi]
ce că.