cicatrice (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CICATRÍCE, cicatrice, s. f. Urmă (formată din țesut conjunctiv) lăsată de o rană, de o tăietură etc. după vindecare. – Din
lat. cicatrix, -icis, fr. cicatrice.cicatrice (Dicționar de neologisme, 1986)CICATRÍCE s.f. Semn, urmă care rămâne după vindecarea unei răni, a unei arsuri etc. ♦ (
Fig.) Urmă a unei nenorociri etc. [< lat.
cicatrix, fr., it.
cicatrice].
cicatrice (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cicatríce (-ci), s. f. – Urmă lăsată de o rană după vindecare.
Lat. cicatricem (
sec. XIX). –
Der. cicatriza, vb., din
fr. cicatriser.cicatrice (Marele dicționar de neologisme, 2000)CICATRÍCE s. f. semn, urmă lăsată de o rană, de o arsură după vindecare. (< fr.
cicatrice, lat.
cicatrix)
cicatrice (Dicționaru limbii românești, 1939)*cicatríce f., pl.
ĭ (lat.
cicátrix, -tricis). Urmă (semn) care rămîne după o rană (propriŭ și fig.):
rănile calomniiĭ se închid, dar cicatricea rămîne. V. forosteală.cicatrice (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!cicatríce (-ca-tri-) s. f.,
art. cicatrícea, g.-d. art. cicatrícei/cicatrícii; pl. cicatríce/cicatrícicicatrice (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cicatrice f. 1. semn lăsat de o rană după vindecare;
2. fig. amintirea unei injurii, a unui afront.
cicatrice (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CICATRÍCE, cicatrice, s. f. Urmă (formată din țesut conjunctiv) lăsată de o rană, de o tăietură etc. după vindecare. [
Pl. și:
cicatrici] —
Din lat. cicatrix, -icis, fr. cicatrice.