chĭulangiŭ - explicat in DEX

chiulangiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHIULANGÍU, -ÍE, chiulangii, s. m. și f. (Fam.) Persoană care în mod sistematic trage chiulul, înșală, se sustrage de la datorie. [La f. sg. și: chiulangioaică] – Chiul + suf. -angiu. Cf. tc. külâhçi.

chiulangiu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
chiulangiu, -oaică, chiulangii, -oaice s. m., s. f. 1. (șc.) elev care absentează nemotivat de la cursuri 2. (peior.) persoană care se sustrage în mod sistematic de la îndeplinirea unor obligații

chĭulangiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
chĭulangíŭ m. (turc. külahğy, vînzător de căcĭulĭ, șarlatan. V. chĭulaf). Fam. Chilipirgiŭ, înșelător ordinar.

chiulangiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!chiulangíu (fam.) adj. m., s. m., adj. f., s. f. chiulangíe; pl. m. și f. chiulangíi

chiulangiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chiulangiu m. (termen din graiul școlăresc) 1. cel ce trage chiulul la cursul unui profesor; 2. (ironic) haimana, trântor. [Și chiulhanagiu, compromis din chiul și chiulhan].

chiulangiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHIULANGÍU, -ÍE, chiulangii, s. m. și f., adj. (Fam.) (Persoană) care în mod sistematic trage chiulul, înșală, se sustrage de la datorie. — Chiul + suf. -angiu. Cf. tc. külâhçi.