chĭul - explicat in DEX

chiul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHIUL, chiuluri, s. n. (Fam.) Sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; p. ext. înșelătorie. ◊ Loc. vb. A trage chiulul = a) a chiuli; b) a nu-și ține cuvântul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înșela (pe cineva). – Din fr. [tirer au] cul.

chiul (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
chiul, chiuluri s. n. 1. sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații / unei îndatoriri. 2. absență nemotivată de la școală, de la facultate sau de la serviciu.

chĭul (Dicționaru limbii românești, 1939)
chĭul n., pl. urĭ (var. din chĭulaf). Fam. A trage chĭulu, a trage chĭulurĭ, a înșela, a păcăli (de ex. neplătind o datorie).

chiul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chiul (fam.) s. n., pl. chiúluri

chiul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chiul n. numai în locuțiunea a trage cuiva chiulul, a-i juca o festă. [Origină necunoscută].

chiul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHIUL, chiuluri, s. n. (Fam.) Sustragere nemotivată de la îndeplinirea unei obligații, a unei datorii; p. ext. înșelătorie. ◊ Loc. vb. A trage chiulul = a) a chiuli; b) a nu-și ține cuvântul dat. A-i trage (cuiva) chiulul = a păcăli, a înșela (pe cineva). — Din fr. [tirer au] cul.