chinonic - explicat in DEX

chinonic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHINONÍC, chinonice, s. n. Cântare bisericească liturgică executată în timp ce se împărtășește preotul ce oficiază slujba. – Din ngr. kinonikón [troparion] „[cântare] cântată în comun”.

chinonic (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chinoníc (chinoníce), s. n. – Imn liturgic ce se cînta cînd preotul ia împărtășania. Ngr. (ἆσμα) ϰοινωνιϰόν „(cînt) în comun”.

chinonic (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHINONÍC, chinonice, s. n. (Înv.) Cântare bisericească liturgică, în timpul căreia se împărtășesc clericii care slujesc. – Ngr. koinonikón [troparion].

chinonic (Dicționaru limbii românești, 1939)
chinoníc n., pl. e (ngr. kinonikón, [vgr. koinonikón] [subînț. ásma, cîntec], d. koinós, comun. V. cenobiŭ). Priceasnă, troparu pe care-l cîntă coru cînd preutu [!] se împărtășește (ĭa cuminecătura) în altar la liturghie. – Și che-.

chinonic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chinoníc s. n., pl. chinoníce

chinonic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chinonic n. cântare bisericească de împărtășire: n’au mai putut să cânte nici cheruvic nici chinonic GHICA [Gr. mod.].

chinonic (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHINONÍC, chinonice, s. n. Cântare bisericească liturgică executată în timp ce se împărtășește preotul care oficiază slujba. — Din ngr. kinonikón [troparion] „[cântare] cântată în comun”.