chinină - explicat in DEX

chinină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHINÍNĂ, chinine, s. f. Alcaloid extras din scoarța arborelui de chinină, sub formă de substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, folosit ca medicament contra malariei și a unor stări febrile; comprimat farmaceutic din această substanță. – Din fr. quinine.

chinină (Dicționar de neologisme, 1986)
CHINÍNĂ s.f. Substanță albă cristalizată, foarte amară la gust, care se găsește în scoarța arborelui chinchina, folosită ca medicament febrifug. [< fr. quinine, cf. it. chinina, sp. quina, quinquina].

chinină (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CHINÍNĂ s. f. alcaloid alb, cristalizat, foarte amar la gust, extras din scoarța arborelui chinchina, febrifug. (< fr. quinine)

chinină (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHINÍNĂ, chinine, s. f. Substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, folosită ca medicament febrifug contra frigurilor și a infecțiilor gripale; comprimat din această substanță. – Fr. quinine.

chinină (Dicționaru limbii românești, 1939)
*chinínă f., pl. e (d. quina, pron. kina, numele spaniol de origine peruviană al copaculuĭ din care se scoate chinina; fr. chinine, sp. quinina, it. chinina). Chim. O substanță amară care se găsește, cu alțĭ alcaloizĭ, în scoarța de chinină (speciile cinchona calisaya, cinchona succirubra și cinchona huanuco), care crește în Anzĭ la înălțimĭ de 1600 m.-2500 m. Sulfat de chinină, care e renumitu medicament contra frigurilor. – Sulfatu de chinină, căruĭa lume-ĭ zice abuziv chinină, e amorf, alb, inodor și foarte amar. A fost descoperit la 1820 de Francejiĭ Caventou și Pelletier în scoarța de chinină. El se ĭa în prafurĭ învălite [!] în hîrtie saŭ în buline (cápsule) saŭ pin [!] injecțiunĭ pe supt pele [!] supt formă de sulfat orĭ de cloridrat [!]. Chinina e specificu paludizmuluĭ, pe al căruĭ parazit îl ucide. De aceĭa rolu eĭ e capital în combaterea frigurilor și se întrebuințează și contra migreneĭ, nevralgiilor ș. a. – Numele științific de cinchona vine de la contele Spaniol Chinchon (vice-rege al Perúuluĭ), a căruĭ soție a răspîndit în lume scoarța de chinchină († 1639).

chinină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chinínă s. f., g.-d. art. chinínei; pl. chiníne

chinină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chinină f. V. chinchină.

chinină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHINÍNĂ, chinine, s. f. Alcaloid extras din scoarța arborelui de chinină, sub formă de substanță albă, cristalină, cu gust foarte amar, folosit ca medicament împotriva malariei și unor stări febrile; comprimat farmaceutic din această substanță. — Din fr. quinine.