chilipirgiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHILIPIRGÍU, chilipirgii, s. m. (
Peior.) Bărbat care umblă după chilipiruri. – Din
tc. kelepirci.chilipirgiu (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHILIPIRGÍU, chilipirgii, s. m. (
Peior.) Om care umblă după chilipiruri. –
Tc. kelepirci.chilipirgiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)chilipirgíŭ m. (turc.
kelepirği).
Fam. Pleșcar, care umblă după chilipir. – Fem.
-gĭoaĭcă.chilipirgiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chilipirgíu s. m.,
art. chilipirgíul; pl. chilipirgíi, art. chilipirgíii (-gi-ii)chilipirgiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chilipirgiu m. cel ce cauță chilipiruri. [Turc. KELEPIRDJI].
chilipirgiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHILIPIRGÍU, chilipirgii, s. m. (
Peior.) Bărbat care umblă după chilipiruri. — Din
tc. kelepirci.