chilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍLĂ1, chile, s. f. Veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Țara Românească și cu circa 430 de litri în Moldova. – Din
tc. kile.chilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍLĂ2, chile, s. f. Element principal de rezistență al osaturii unei nave, așezat pe axa longitudinală a fundului navei. – Din
fr. quille.chilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍLĂ3 s. f. v. chil2.chilă (Dicționar de neologisme, 1986)CHÍLĂ s.f. Piesă din axa longitudinală a unei nave, care, împreună cu carlinga centrală, constituie baza scheletului navei. [< fr.
quille, cf. ol.
kiel].
chilă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)chílă, chíle, s.f. (înv.)
1. veche măsură de capacitate pentru cereale, egală cu circa 680 de litri în Țara Românească și cu circa 430 de litri în Moldova.
2. impozit care se plătea cu un anumit număr de chile de cereale.
3. hernie, surpătură, vătămătură.
4. om de nimic, amărât, prăpădit, sărman.
chilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chílă (chíle), s. f. – Măsură de capacitate pentru cereale, de origine turcească, folosită pînă la jumătatea
sec. XIX, de importanță variabilă după regiuni (
chilă de Stambul = 22 banițe sau 440 ocale;
chilă de Salonic = 3,75 ori cea dinainte;
chilă de Brăila = 8 banițe sau 3,963 hl;
chilă de Galați sau
de Moldova = 2 mierțe sau 20 banițe, adică 4,16 hl;
chilă de Basarabia = 4,57 hl).
Tc. kile, din
ngr. ϰοĩλον (Roesler 596; Șeineanu, II, 110; Meyer 224; Lokotsch 1174a);
cf. alb. kilë. –
Der. (
înv.)
chiligiu, s. m. (hamal).
chilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chílă (chíle), s. f. –
1. Hernie. –
2. Infirmitate.
Sl. kyla (Cihac, II, 49; Berneker 677);
cf. bg. kila, sb. kila, rus. kilá. –
Der. chilav, adj. (infirm, sfrijit, pipernicit),
bg.,
sb. kilav „care are hernie”;
chivăli (
var. schivăli, deschilăvi),
vb. (a vătăma, a răni);
chilăvie (
var. schilăvie, schilăvenie),
s. f. (durere, beteșug). Pentru
der. cf. și Miklosich,
Slaw. Elem., 27 și Conev 91.
chilă (Marele dicționar de neologisme, 2000)CHÍLĂ s. f. element principal longitudinal al osaturii unei nave, în partea inferioară, baza scheletului acesteia. (< fr.
quille)
chilă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHÍLĂ1 s. f. v. chil2.chilă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHÍLĂ2, chile, s. f. Veche măsură de capacitate, egală cu circa 500 de kilograme și întrebuințată mai ales pentru cereale. –
Tc. kile.