chiflă - explicat in DEX

chiflă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHÍFLĂ, chifle, s. f. Produs de panificație de formă rotundă sau ovală, ca o pâinișoară, făcut din făină de grâu. – Din germ. Kipfel.

chiflă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chíflă (chífle), s. f. – Pîinișoară, corn. Germ. Kipfel (Tiktin; Borcea 181), cf. it. chifel (Battisti, II, 899), bg. kifla, mag. kifli. – Der. chiflar, s. m. (vînzător de chifle).

chiflă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
chiflă, chifle s. f. 1. (în fotbal) șut pe lângă minge; șut în aer. 2. (tox.) formă sub care se prezintă morfina-bază.

chiflă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CHÍFLĂ (‹ germ.) s. f. Produs de panificație de formă rotundă sau ovală, cu greutatea de c. 50 g, preparat dintr-un amestec de făină de grîu, sare de bucătărie și drojdie.

chiflă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHÍFLĂ, chifle, s. f. Corn sau pâinișoară rotundă, făcute din făină de patiserie. – Germ. Kipfel.

chiflă (Dicționaru limbii românești, 1939)
chíflă f., pl. e (germ. kipfel). Un fel de franzeluță în formă de semilună, numită și corn. – Ĭa [!] a fost inventată la Viena în timpu asediuluĭ eĭ de Turcĭ (1683) de brutaru Wendler, care a descoperit din întîmplare formula aluatuluĭ eĭ. V. capuținer.

chiflă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chíflă (chi-flă) s. f., g.-d. art. chíflei; pl. chífle

chiflă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chiflă f. Mold. franzelă în formă de corn. [Nemț. KIPFEL].

chiflă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHÍFLĂ, chifle, s. f. Produs de panificație de formă rotundă sau ovală, preparat din făină de grâu. — Din germ. Kipfel.