chiciură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍCIURĂ s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. – Din
bg. kičur.chiciură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chíciură s. f. – Promoroacă.
Bg. kićur (Conev 75; DAR); mai ales în
Munt. Se confundă cu
bg. kićor „ciorchine” –
Der. închiciuri (
var. închiciura),
vb. (a se acoperi de chiciură).
Cicură, s. f. (chiciură), pe care Cihac, II, 52, îl pune în legătură cu
ceh. cikor, trebuie să fie o formă cu metateză a aceluiași cuvânt.
chiciură (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CHICÍURĂ (‹
bg.)
s. f. Fenomen hidrometeorologic manifestat prin depunerea de granule de gheață albicioasă și poroasă, formate prin sublimarea vaporilor de apă, pe obiecte subțiri (ramuri, conductori aerieni etc.) în condiții de timp calm sau cu vînt slab cu ceață și cu temperaturi sub -15 ºC.
chiciură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHÍCIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case din vaporii de apă sau din picăturile de ploaie; promoroacă. –
Bg. kičur „mănunchi, buchet; țurțur de gheață”.
chicĭură (Dicționaru limbii românești, 1939)chícĭură f., pl.
ĭ (met. din
cĭucure, adică „florĭ de gheață”. Cp. cu
cĭorchin).
Munt. vest Promoroacă. – În est
chĭúcĭură și (Tec. Cov.)
chiceră.chiciură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chíciură s. f.,
g.-d. art. chíciurii, pl. chíciurichiciură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chiciură f. pătură ușoară de ghiață ce acoperă corpurile, când frigul cristalizează aburul aerului. [Cf. Mold.
cicură, sloiu de ghiață = ceh CIKUR].
chiciură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHÍCIURĂ, chiciuri, s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. — Din
bg. kičur.