chicoteală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHICOTEÁLĂ, chicoteli, s. f. Faptul de
a chicoti; izbucnire (înfundată) de râs; chicotit. –
Chicoti +
suf. -eală.chicoteală (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHICOTEÁLĂ, chicoteli, s. f. Faptul de
a chicoti; izbucnire (înfundată și zgomotoasă) de râs.
chicoteală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chicoteálă s. f.,
g.-d. art. chicotélii; pl. chicotélichicoteală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHICOTEÁLĂ, chicoteli, s. f. Faptul de
a chicoti; izbucnire (zgomotoasă) de râs; chicotit. —
Chicoti +
suf. -eală.