chicot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHÍCOT, chicote, s. n. Râs cu izbucniri (înfundate). – Din
bg.,
scr. kikot.chicot (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chicót (chícote), s. n. – Rîs, izbucnire în rîs. –
Var. chihot, hihot. Creație expresivă, care corespunde multor forme
sl.,
cf. bg.,
sb. kikot, slov.
hehèt, ceh. chechot, pol. chychot (Cihac, II, 49; Tiktin; Berneker 393);
cf. hohot, chiot. –
Der. chicoti, vb. (a rîde);
chicoteală, s. f. (rîs);
hihoti, vb. (a-i miji zîmbetul pe buze).
chicot (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHÍCOT, chicote, s. n. Râs (înfundat) cu izbucniri zgomotoase. –
Bg.,
sb. kikot.chicot (Dicționaru limbii românești, 1939)chícot, chicotésc, V.
hihot, hihotesc.chicot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chícot s. n.,
pl. chícotechicot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chicot n. Mold. hohot:
ține nunta tot în chiote și în chicote AL. [Serb. KIKOT].
chicot (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHÍCOT, chicote, s. n. Râs înfundat cu izbucniri zgomotoase. — Din
bg.,
sb. kikot.