chiclaz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHICLÁZ, chiclazuri, s. n. (
Reg.) Sulfat feros. –
Cf. magh. kek „vânăt”.
chiclaz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chicláz (chiclázuri), s. n. – Vitriol verde. –
Var. chiclazăr. Origine incertă. După Scriban, din
germ. Giftglas „sticlă otrăvită” (
cf. pl. Giftgläser și
var.), care convine fonetic, dar al cărui sens nu este clar. Tot Scriban,
Arhiva, 1912 propusese înainte
mag. kék „vînăt”. Se folosește mai ales în
Mold. Dacă
var. se bazează pe
pl., este vorba de un cuvînt oriental.
chiclaz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHICLÁZ, chiclazuri, s. n. (
Reg.) Calaican. –
Comp. magh. kék „vânăt”.
chiclaz (Dicționaru limbii românești, 1939)chicláz n., pl.
urĭ, și
chiclázăr n. fără pl. (germ.
ghift-glas, pl.
-gläser, sticlă otrăvită, adică „mineral cu aspect de otravă”. Cp. și cu ung.
cikláz, o buruĭană,
cnicus benedictus).
Mold. Sulfat de cupru:
un cer senin și verde ca peatra [!] de chiclaz (Sadov. VR. 1911, 4, 54). V.
peatră (vînătă).
chiclaz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chicláz (
reg.)
(chi-claz) s. n.,
pl. chiclázurichiclaz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chiclaz n. Mold. piatră verde otrăvitoare:
boia de păr, chiclazuri, piatră vânătă CR. [Origină necunoscută].
chiclaz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHICLÁZ, chiclazuri, s. n. (
Reg.) Sulfat feros. —
Cf. magh. kék „vânăt”.