chicĭură - explicat in DEX

chiciură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHÍCIURĂ s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. – Din bg. kičur.

chiciură (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
chíciură s. f. – Promoroacă. Bg. kićur (Conev 75; DAR); mai ales în Munt. Se confundă cu bg. kićor „ciorchine” – Der. închiciuri (var. închiciura), vb. (a se acoperi de chiciură). Cicură, s. f. (chiciură), pe care Cihac, II, 52, îl pune în legătură cu ceh. cikor, trebuie să fie o formă cu metateză a aceluiași cuvânt.

chiciură (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CHICÍURĂ (‹ bg.) s. f. Fenomen hidrometeorologic manifestat prin depunerea de granule de gheață albicioasă și poroasă, formate prin sublimarea vaporilor de apă, pe obiecte subțiri (ramuri, conductori aerieni etc.) în condiții de timp calm sau cu vînt slab cu ceață și cu temperaturi sub -15 ºC.

chiciură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHÍCIURĂ s. f. Strat de gheață care se formează iarna pe arbori și pe case din vaporii de apă sau din picăturile de ploaie; promoroacă. – Bg. kičur „mănunchi, buchet; țurțur de gheață”.

chicĭură (Dicționaru limbii românești, 1939)
chícĭură f., pl. ĭ (met. din cĭucure, adică „florĭ de gheață”. Cp. cu cĭorchin). Munt. vest Promoroacă. – În est chĭúcĭură și (Tec. Cov.) chiceră.

chiciură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chíciură s. f., g.-d. art. chíciurii, pl. chíciuri

chiciură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chiciură f. pătură ușoară de ghiață ce acoperă corpurile, când frigul cristalizează aburul aerului. [Cf. Mold. cicură, sloiu de ghiață = ceh CIKUR].

chiciură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHÍCIURĂ, chiciuri, s. f. Cristale de gheață care se depun iarna pe crengi, pe sârme etc.; promoroacă. — Din bg. kičur.