chelbos - explicat in DEX

chelbos (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CHELBÓS, -OÁSĂ, chelboși, -oase, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) care are chelbe; p. gener. (om) chel. – Chelbe + suf. -os.

chelbos (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CHELBÓS, -OÁSĂ, chelboși, -oase, adj. (Reg.; adesea substantivat) Care are chelbe; p. ext. chel. – Din chelbe + suf. -os.

chelbos (Dicționaru limbii românești, 1939)
chelbós, -oásă adj. (d. chelbe). Plin de chelbe. Iron. Chel. Fig. Păcătos, pîrlit, calic.

chelbos (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
chelbós (pop.) adj. m., s. m., pl. chelbóși; adj. f., s. f. chelboásă, pl. chelboáse

chelbos (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
chelbos a. Mold. plin de chelbe: chelbosului tichie de mărgăritar nu-i trebue NEGR.

chelbos (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CHELBÓS, -OÁSĂ, chelboși, -oase, adj., s. m. și f. (Pop.) (Om) care are chelbe; p. gener. (om) chel. — Chelbe + suf. -os.