chelar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CHELÁR, chelari, s. m. Persoană care deținea cheile cămării sau pivniței și care administra proviziile unei gospodării boierești. – Din
sl. kelarŭ.chelar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)chelár (chelári), s. m. – Majordom, intendent, persoană care deținea cheile cămării unei gospodării boierești.
Gr. ϰελλάριος (Murnu), în parte prin intermediul
sl. kelarĭ. La origine este
lat. cellarium (
cf. it. cellaio, fr. cellier), care, prin intermediul
ngr. ϰελλάρι(ον), a dat și
chelar, s. n. (cămară, depozit de provizii),
cf. celar. Cuvîntul
gr. a trecut în
tc.,
bg. kiler, de unde dubletul
rom. chiler, s. n. (cămară). –
Der. chelăriță, s. f. (soția
chelarului; femeie care îndeplinea funcția de
chelar);
chelărie, s. f. (îndeletnicirea de
chelar).
chelar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)chelar, chelari s. m. (deț.) gardian.
chelar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CHELÁR, chelari, s. m. (
Înv.) Persoană care deținea cheile cămării sau ale pivniței și care administra proviziile unei gospodării boierești. – Slav (
v. sl. kelarŭ <
gr.).
chelar (Dicționaru limbii românești, 1939)chelár m. (ngr.
kelláris, d. lat.
cellarius; vsl. rus.
kelárĭ. V.
celulă, chilie). Intendent, econom, cămăraș, cel ce ține cheile pivnițeĭ și cămăriĭ.
Pt. Vier. – Fem.
chelăreasă (pl.
ese) și
chelăriță (pl.
e). V.
clucer.chelar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)chelár s. m.,
pl. chelárichelar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chelar m. pivnicer, econom:
lua cheile pivniței din mâna chelarului. [Gr. mod.
KELLÁRIS].
chelar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)chelar n. cămară în dosul casei țărănești (sau într’o parte), sub care se află pivnița. [Gr. mod. KELLÁRION (= lat.
cellarium)]. V.
chiler.chelar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CHELÁR, chelari, s. m. Persoană care deținea cheile cămării sau pivniței și care administra proviziile unei gospodării boierești. — Din
sl. kelarŭ.