chelălăitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CHELĂLĂITÚRĂ,chelălăituri, s. f. Chelălăială. [Pr.: -lă-i-] – Chelălăi + suf. -tură.
chelălăitură(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CHELĂLĂITÚRĂ,chelălăituri, s. f. Chelălăială. – Din chelălăi + suf. -(i)tură.
chelălăitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) chelălăitúră(-lă-i-) s. f., g.-d. art. chelălăitúrii; pl. chelălăitúri
chelălăitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CHELĂLĂITÚRĂ,chelălăituri, s. f. Chelălăială. [Pr.: -lă-i-] — Chelălăi + suf. -tură.